Tartine cu sardine si avocado

Este gustarea ideala cand nu ai prea mult la dispozitie! Eu o mananac de obicei seara, in loc de cina, dar merge foarte bine si la micul dejun. Este o explozie de nutrienti!

Mancati peste de minim doua ori pe saptamana, acesta este sfatul medicilor, iar in opinia multora, somonul si tonul sunt cele mai potrivite alegeri. Aceste tipuri de peste sunt hranitori, dar nu trebuie uitat faptul ca fiind pesti mari, se maturizeaza in ani, timp in care organismele lor absorb mercur si alte substante toxice pentru organism.

Avand in vedere aceste otravuri, consumul de somon si ton trebuie limitat, mai ales in cazul copiilor si al gravidelor.

Exista insa o solutie foarte nutritiva si deloc costisitoare: sardinele. Acesti pesti sunt tot mai recomandati de nutritionisti intrucat nu acumuleaza metale grele – hrana lor este planctonul. Sardinele nu depasesc 15 cm lungime si la noi cel mai des le gasim sub forma de conserve. Iata de ce trebuie sa mananci mai des sardine, chiar daca sunt la conserva:

1. Bogata sursa de acizi grasi Omega 3. Acizii grasi omega 3 au proprietatea de a preveni cancerul, dupa cum au demonstrat-o mai multe studii, incetinind cresterea tumorilor, de a intari sistemul cardiovascular, coborand nivelul colesterolului, de a preveni atacurile cardiace, pe cele cerebrale si hipertensiunea. In plus, ei protejeaza si creierul si sistemul nervos, micsorand si riscul de depresie si incetinind evolutia schizofreniei.

Pestele miraculos care iti curata vasele de sange de colesterol

2. Mentin sanatatea oaselor. Sardinele sunt benefice si oaselor, avand un continut mare de calciu si de vitamina D, care ajuta la absorbtia calciului. De fapt, o conserva de sardine contine calciu cat doua pahare de lapte, iar doza de vitamina D o depaseste pe cea recomandata zilnic. Avand oasele moi sardinele pot fi consumate cu totul. “Acest calciu are o bio-eficienta ridicata, fiind absorbit si utilizat foarte bine in organism”, sustine nutritionistul Mihaela Bilic. Fosforul, un alt mineral prezent in sardine, este si el folositor oaselor, intarindu-le, mai ales in prezenta vitaminei B12.

3. O sursa de fier. “Daca alegeti o conserva de sardine in sos tomat, mai “primiti” un bonus: fierul, care se absoarbe la cote mari din cauza mediului acid asigurat de rosii”, completeaza nutritionistul.

4. Sursa de proteine. Tot sardinele reprezinta o excelenta sursa de proteine, mai ales pentru cei care se feresc de carne rosie. O cutie de sardine contine aproape jumatate din doza zilnica de proteine. Proteinele sunt importante pentru ca furnizeaza organismului aminoacizi esentiali, pe care organismul nu ii poate crea, dar de care are nevoie zilnic.

5. Alte vitamine si minerale. In ceea ce priveste mineralele si vitaminele, sardinele contin vitamina B12, esentiala pentru functionarea optima a creierului, pentru sistemul nervos si formarea sangelui. Joaca un rol important si in metabolism. Este prezent si seleniul, un antioxidant eficient, care ajuta la prevenirea cancerului si la o buna functionare a tiroidei si a sistemului imunitar.

Sardinele contin si vitamina B3, cunoscuta si sub numele de niacina, care este vitala pentru piele, sistemul digestiv si cel nervos. Cercetarile au aratat ca previne si Alzheimerul. Cat despre vitamina B2, prezenta si ea, acaesta ajuta la metabolizarea grasimilor, a carbohidratilor si proteinelor, fiind cruciala si pentru energie. 

IngredientE Pentru 1 persoana

  • 2 felii paine integrala de secara sau fara gluten, usor prajite

  • 1 avocado copt

  • 2 lingurite pasta susan/tahini

  • ½ conserva de sardine in ulei de masline

  • 1 fir de ceapa verde, taiat felii subtiri

  • 2-3 linguri suc de lamaie

  • sare de Himalaya cu verdeturi (dupa gust)

  • optional – 1 ou fiert mediu

mod de preparare

  • ungem cele 2 felii de paine cu pasta de susan/tahini
  • se scoate miezul din avocado si se striveste cu o furculita. Se stropeste cu 1 lingura de suc de lamaie sa nu se oxideze si se adauga putina sare
  • se unge fiecare felie cu o lingura generoasa de pasta de avocado si se presara putina sare de Himalaya cu verdeturi
  • se aseaza deasupra 2-3 sardine
  • se presara ceapa verde peste fiecare felie si se stropeste cu lamaie
  • se serveste imediat

“Life is like a box of sardines and we are all looking for the key.”

Alan Bennett, English playwright

May you have a lifetime of laughs, an eternity of love, and an abundance of joy and happiness in your life! ♐️ ❤️

 
Summary
recipe image
Recipe Name
Tartine cu sardine si avocado
Author Name
Published On
Preparation Time
Cook Time
Total Time

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*